Spectacolul „Magia iernii”

Iarna este anotimpul zăpezii şi al bucuriilor prilejuite de datinile şi obiceiurile legate de Naşterea Domnului. În pragul sărbătorilor de iarnă, elevii din învăţământul primar de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Călăraşi au demonstrat că, încă de la această vârstă fragedă, au conştiinţa neamului din care fac parte, că îşi cunosc şi îşi apreciază cultura tradiţională. Cei aproximativ 300 de elevi care au evoluat luni, 18 decembrie 2017, pe scena sălii „Barbu Știrbei” în spectacolul „Magia iernii” au oferit momente artistice pline de emoţie: colinde, scenete, dansuri populare, contemporane, tematice, solişti vocali şi instrumentali, ilustrate muzicale internaționale.
Întregul program a fost pregătit cu multă dăruire şi responsabilitate de colectivul de cadre didactice din școală. Serbarea a fost apreciată de părinţi, bunici, aducând în sufletele elevilor și ale cadrelor didactice bucurie, dar și dorința de a renaște an de an ca oameni noi, mai buni, mai blânzi, cu inimi mai deschise și mai calde.


Imagini din spectacol