Ziua porților deschise

Marți, 3 martie 2020, la Școala „Nicolae Titulescu” Călărași a avut loc „Ziua porților deschise” - o activitate informală și dinamică, la care au participat viitorii elevi de la clasa pregătitoare împreună cu părinții lor. Ei au fost primiți cu multă căldură de elevii de la clasa pregătitoare, de profesorii și conducerea școlii. Activitatea a debutat cu prezentarea școlii și a ofertei educaționale pentru clasa pregătitoare, în anul școlar 2020-2021. În continuare, au vizitat școala și s-au implicat în activitățile organizate la sala de sport. Printre momentele surpriză, menționăm un scurt program artistic realizat de grupul vocal, corul școlii și grupul de dansuri tematice.  

Evenimentul s-a remarcat prin multă emoție din partea piticilor, multă atenție din partea părinților și multă implicare din partea elevilor și profesorilor școlii.

Imagini de la eveniment

 1 Decembrie 2019 - Ziua națională a României

Școala „Nicolae Titulescu” a sărbătorit Ziua națională a României printr-un program artistic de cântece populare, o expoziție de costume naționale și produse tradiționale românești și o expoziție de desene tematice, intitulată „Omagiu eroilor neamului”. Elevilor li s-a prezentat un film documentar despre evenimentele istorice din decembrie 2018 și semnificația acestora în contextul realizării Marii Uniri.

Imagini de la eveniment

Concursul „Ion Barbu-Dan Barbilian” - ediția a XXIV-a

În perioada 25 - 27 octombrie 2019 a avut loc la Călărași ediția a XXIV-a Concursului cu participare internaționalăIon Barbu-Dan Barbilian, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Călărași. Concursul de matematică pentru clasele V-VIII s-a desfășurat la Școala „Nicolae Titulescu” Călărași. La concurs au participat 337 de elevi din 12 județe, municipiul București, Bulgaria și Republica Moldova. 
Sâmbătă, 26 octombrie 2019, la Școala „Nicolae Titulescu” a avut loc și Concursul Mathematical Danube Competition”, la care au participat 69 elevi din loturile lărgite de juniori și seniori ale României și loturile reprezentative ale Bulgariei și Republicii Moldova.
Subiectele și rezultatele concursurilor se găsesc în pagina concursului.

Deschiderea anului școlar 2019-2020

Luni, 9 septembrie 2019, a avut loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2019-2020, la care au participat elevi, cadre didactice și părinți. La festivitate au fost prezenți domnul primar Drăgulin Daniel Ștefan și domnul prefect Iacob George, care au urat elevilor și cadrelor didactice mult succes în noul an școlar.

Imagini de la festivitate

Anunț important

Ca urmare a deciziei Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, cursurile unităților școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, postliceal și profesional se suspendă începând din data de 11.03.2020 până la data de 22.03.2020, inclusiv.
Recomandarea fermă către copii și părinții acestora este de a petrece cât mai mult timp la domiciliu, evitând spațiile publice aglomerate.